Dermatita seboreica

Cunoscută şi ca seboree, este o boală cronică a pielii care duce la apariţia unor zone de piele descuamată, la mâncărimi. În ciuda neajunsurilor pe care le produce, dermatita seboreică este o boală care se poate ține ușor sub control, dacă este corect abordată și urmărită de către medicul dermatolog.

Cunoscută și sub denumirea de seboree sau de mătreață, dermatita seboreică afectează zonele în care se găsesc multe glande sebacee: scalpul, părțile laterale ale nărilor, sprâncenele, pleoapele, urechile (partea externă și cea din dosul pavilionului), zona submamară, toracele superior. Dincolo de neplăcerile de aspect create, pentru că produce înroșirea și exfolierea pielii în zonele afectate, boala este asociată cu o senzație de prurit (mâncărime), care poate deveni destul de intensă în lipsa aplicării unor tratamente locale.

Dermatita seboreică poate apărea la orice vârstă, însă se înregistrează preponderent la copiii mici (la nivelul scalpului și la nivelul scutecului, putând fi confundată cu o iritație dată de scutec) și la vârstnici. Când apare, în primele 8-12 luni de viață, dermatita seboreică trece de la sine, în cele mai multe dintre cazuri. Dacă afecțiunea se declanșează în timpul pubertății, odată cu activarea secreției glandelor sebacee, devine, de obicei, recurentă, cu pusee care trec și revin pe durata întregii vieți, aducând de cele mai multe ori pacientului un prejudiciu estetic.

Deși în mecanismul de producere al bolii este implicată o ciupercă (Pityrosporum ovale), căreia îi priește mediul grăsos, produs de glandele sebacee, dermatita seboreică nu este contagioasă. De altfel, în principal, de la acțiunea respectivului fung apar inflamarea, iritarea (înroșirea) și descuamarea pielii afectate. Dermatita seboreică apare atât la bărbați cât și la femei, în egală măsura, la persoanele care au rude cu aceeași problemă sau la cele care au tenul și părul gras ori care au acnee sau psoriazis. De asemenea, ca efect al slăbirii sistemului imunitar, boala poate apărea și la persoanele care suferă de unele afecțiuni sistemice cronice sau ca urmare a expunerii la stres emoțional puternic.

În această ecuație cu multe variabile, medicului dermatolog îi revine rolul strategic de a pune un diagnostic diferențial corect și de a identifica acele soluții medicamentoase (șampoane, creme) care să aducă beneficii maxime, cu efecte secundare minime.